Comunicat CFR Marfa 05.02.2014-1

01

Compartiment Mass Media, Relaţii cu Publicul                         Tel/Fax: (021) 225.12.03
Nr. T3.1.1 /   /2014                                                              Tel. 126.078

 

CFR Marfă – partener în cadrul proiectului de transport combinat Viking

       CFR Marfă  a organizat, în data de 4 februarie 2014 o întâlnire cu reprezentanţii Căii Ferate Lituaniene (LG) având ca subiect principal colaborarea celor doua companii feroviare în cadrul proiectului Viking, care leagă regiunile Mării Baltice şi Mării Negre.Delegatia Căii Ferate Lituaniene a fost condusă de domnul Director General Stasys Dailydka şi însoţită de dl. Jonas Mazeika, Consilier la Ambasada Republicii Lituania la Bucureşti şi a efectuat aceasta vizită în România la invitaţia CFR Marfă. La întâlnire au participat şi reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor din România şi ai CNCF “CFR” S.A.

 

        Experţii celor doua companii au definit, în cadrul întâlnirii, condiţiile tehnice, operaţionale şi comerciale care să permită derularea acestui proiect şi pe reţeaua feroviară româna, iar la finalul întâlnirii a fost încheiat un proces-verbal cu termene ferme de îndeplinit de către CFR Marfă până la finele lunii aprilie 2014, în vederea aderării la proiectul Viking în luna mai 2014.Trebuie menţionat că în parcursul acestui proiect, din zona Marii Baltice până în zona Mării Negre, sunt deja membre companii de cale ferată, companii maritime, case de expediţii şi administraţii portuare din Lituania, Belarus, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria şi Turcia, iar Romania este ţara care trebuie să completeze acest lant logistic.

 

         CFR Marfa S.A. a semnat in data de 28 februarie  2013 un Memorandum de Intelegere cu Calea Ferata Lituaniana LG in vederea dezvoltarii colaborarii intre cele doua companii feroviare, inclusiv cooperarea prin intermediul proiectului de transport combinat Viking si, de asemenea, Ministerele Transporturilor din Romania şi Lituania au semnat în data de 5 decembrie 2013 un Memorandum de Inţelegere privind cooperarea în domeniul transporturilor, cu accent pe cooperarea în vederea dezvoltării proiectului de transport combinat Viking.Societatea Naţională de transport Feroviar de Marfă “CFR Marfă” SA este operatorul naţional de transport de marfă din România, lider pe această piaţă cu o cotă de piaţă de 54,4%, la nivelul primelor 9 luni ale anului 2013.
Compartiment Mass Media, Relatii cu Publicul
SNTFM CFR Marfa SA

pdficon_largeDownload

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza întreaga funcționalitate a acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content