Comunicat CFR Marfa 11.04.2014

03
Compartiment Mass Media, Relaţii cu Publicul                     Tel/Fax: (021) 225.12.03
Nr. T3.1.1 /   /2014                                                          Tel. 126.078

Comunicat de Presa
       SNTFM CFR Marfă SA anunţă numirea unui nou director general, în persoana domnului Dan Valentin Belcea.Născut pe 30 iulie 1969, dl. Dan Valentin Belcea este absolvent al University of Pennsylvania-Philadelphia, PA-USA şi anterior numirii în poziţia de director general a fost membru în Consiliul de Administraţie al societăţii. Cu o mare experienţă în managementul unor companii cu capital privat, cariera sa a început în Statele Unite ale Americii şi a continuat în ţară ca Chief Financial Officer la Graffiti/BBDO (între 1993 şi 1994), CB Investment SRL (1995-1996), sau general manager la Prima Tv (în perioada 1996 – 2002).
       Din anul 2005 până în anul 2012 a ocupat funcţia de vicepreşedinte – responsabil cu dezvoltarea strategică la International Railway Systems S.A., iar din ianuarie 2010 până în prezent a ocupat funcţia de Chief Executive Officer la Protan SA.Din poziţia de membru în Consiliul de Administraţie al SNTFM CFR Marfă SA, pe care a deţinut-o din februarie 2013, dl. Dan Valentin Belcea este familiarizat cu  domeniul feroviar şi cu specificul activităţii societăţii şi speră ca mandatul său să fie unul benefic pentru redresarea acesteia.Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfa SA este operatorul naţional de transport feroviar de marfă din România, lider pe această piaţă cu o cota de piaţă de 54,8 %, la nivelul anului 2013.
Compartiment Mass Media, Relatii cu Publicul
SNTFM CFR Marfa SA
                                          pdficon_largeDownload
Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza întreaga funcționalitate a acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content